Primul român campion mondial în boxul profesionist este arestat pentru trafic de heroină

Primul român campion mondial în boxul profesionist este arestat pentru trafic de heroină
Publicat: 30/03/2019, 15:23

Autoritățile filau grupul de luni bune. Cei șase indivizi aveau afaceri strict în zona deliminată de străzile Anton Pann, Romului și Parfumului. Digi 24 a luat legătura cu un ofițer antidrog: „Au fost vizate patru imobile cu privire la care au existat numeroase sesizări din partea cetățenilor ca fiind locuri în care se consumă și se comercializează droguri de risc și se consumă de asemenea. Persoanele care coordonau aceste locuri fiind arestate preventiv.

În ultimele două zile, polițiștii au descins în total la 14 adrese, de unde au ridicat cantități importante de heroină, metadonă și etnobotanice, dar și pistoale și aproape 20.000 de lei. Sumele de bani obținute de traficanți în fiecare zi se ridicau la 1500-2000 de lei, fiind însușite în mod alternativ de cei doi lideri ai grupării.”

Se pare că subalternii lui Petrică Paraschiv erau de asemenea pasionați de box. Campionul din anii ’90 ar mai fi anchetat și pentru trafic cu etnobotanice în Sectoarele 2 și 3 ale Capitalei. În 2016, Petrică Paraschiv a fost arestat în Italia, pentru o tentativă de furt. A încercat să fure geanta unui femei, în apropierea gării San Pietro.

În 1995, Petrică Paraschiv a câștigat centura WBA Penta-Continental. A adunat 19 meciuri la profesioniști, reușind să câștige 13.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce